La multi ani, Tanti Roz!

Deunăzi mă gândeam să scriu un articol despre Oana Pellea prin ochii mei…dar parcă lipsea ceva ca să mă apuc…ieri aflu că…a împlinit o vârstă…asta era!

Am surprins-o pe Oana în piesele de teatru“Oscar şi Tanti Roz”, “Scaunele” şi în “Vocea Umană”. Am fost unul din norocoşii ce au ascultat-o povestind în cadrul a două seri organizate de Cros (Universitatea Alternativă, unde sunt studentă) şi i-am devorat lacom “Jurnalul” în urmă cu aproape 2 ani.

Oana e unul din acei oameni pe care eu îi numesc frumoşi, ce poartă autenticitatea la buzunarul de la piept. Este un om simplu, care consumă veşnic mirarea că este vie şi mărturiseşte că singură şi-a ales părinţii. Este un om optimist, care ştie sigur sigur că viaţa e frumoasă. Crede că fiecare are Dumnezeul lui, fiecare cu nucleul lui, cu nucleola lui.

Iubeşte pauza dintre cuvinte şi crede că tăcerea e ca o haină mai largă.

Pentru mine Oana face parte din acea mână de actori care joacă impecabil şi iubesc ceea ce fac. Îşi studiază migălos personajul înainte de a intra în bocancii lui.

Pe Tanti Roz am cunoscut-o în file de carte, într-un mers cu trenul şi apoi am dat ochii cu ea la teatrul Bulandra. M-a înduioşat până la lacrimi şi în carte şi pe scenă, m-a făcut să zâmbesc, să râd, să mă mir. Tanti Roz e grijulie, născoceşte jocuri şi poveşti şi îl ghidează pe micul Oscar să trăiască ultimele zile din viaţa lui, ca şi cum ar trăi o viaţă întreagă.

Alături de actorul Răzvan Vasilescu, Oana creionează într-o notă veridică metafizica piesei “Scaunele” a lui Ionesco.

În monologul din “Vocea Umană” unicul personaj se închină în faţa iubirii, a durerii, incertitudinii, speranţei şi vulnerabilităţii…venerează telefonul şi când sună…şi când tace…

Ne zicea Oana că, atunci când va muri, va fi îngropată cu toate rolurile, o să fie mare înghesuială în coşciug.

Când citesc acum gândurile şi revelaţiile notate în acele seri, mă ia în braţe un zâmbet,  pe atunci ascultam înciudată sfatul Oanei de a trăi orice clipă la maxim, ca şi cum ai stoarce o lămâie, de a trăi tu viaţa, nu de a te trăi ea pe tine…Ne povestea Oana, că într-un moment de cumpănă, a decis ca ea şi viaţa să se bucure una de alta, nu să o lase să se aşeze lângă ea şi să îi bată obrazul.

Jurnalul a venit ca o mănuşă la perioada în care l-am lecturat. Mi-a rămas drag un citat:

“Şi iar vreau să înţeleg ce mi se întâmplă, şi iar vreau un înţeles, şi iar simt că mă pierd prin coridoarele îmbârligate şi complicate ale creierului meu. Nu, nu-mi ajunge un înţeles fizic şi logic, simplu şi banal. Chiar nu mă interesează. Am obosit căutând mereu un înţeles profund, un înţeles de sus. Şi aşa am tot timpul senzaţia că Doamne-Doamne are un plan cu mine…şi tare i-aş face pe plac şi l-aş îndeplini cât mai repede dacă aş şti, simplu şi clar, care e.”

La mulţi ani, Tanti Roz!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s