“If you don’t take a risk…you just took one.”

Săptămâna ce a trecut am avut ocazia să ascult mai îndeaproape povestea lui Bogdan Georgescu.

Bogdan crede în cărările nebătătorite, vede în începuturi o provocare şi se consideră norocos, deşi nu crede în treaba asta cu norocul.

Îi place să se înconjoare de oameni faini şi isteţi, care aduc valoare.

Crede cu tărie în omul potrivit la locul potrivit. Consideră că dacă te înţelegi pe tine, îţi e mai uşor să descoperi dacă locul în care eşti e potrivit sau nu.

Ne-a mărturisit că, atunci când “alege” un om, nu face rabat de valori.

Bogdan are şi regrete, are şi dezamăgiri, simte că îi lipseşte confortul social, are şi lecţii pe care se încăpăţânează să nu le înveţe.

Spiritul antreprenor l-a avut de mic şi de pe atunci i-a plăcut să facă lucruri deosebite şi diferite de ce fac ceilalţi. La 12 ani, în vacanţa de vară, s-a apucat să vândă suc de morcovi. Livra sucul cu propria bicicletă, în sticle de Pepsi (deh…Pepsi).

Aşa a început sa aibă 30 de clienţi.

În anii de studenţie vindea pâine în căminul din agronomie.

La 21 de ani s-a angajat în compania de imobiliare Colliers, unde timp de 3 ani a fost agent. Anumite împrejurări nefavorabile din companie au fost pentru el potrivite şi norocul i-a surâs la vârsta de 24 de ani cu oferta de a deveni director general.

Era la început de drum, nu pregătit neapărat pentru o aşa responsabilitate.

Ne-a povestit că în acea vreme citea mult, despre cum să angajeze, cum să dea afară, cum să facă un plan de buget, un plan de vânzări şi punea imediat în practică alături de echipa sa.

În 2010 a plecat din Colliers, unde practic a creat de la zero şi a avut multe merite şi succese.

Din dorinţa de a aduce valoare, a început, iarăşi pe o cale nebătătorită şi cu o concurenţă aproape inexistentă, un proiect nou – Bookster – o bibliotecă privată, care pune la dispoziţia angajaţilor din companii, cărţi de specialitate, în vederea creşterii gradului de profesionalizare în România. Bookster e gândit sa ofere abonamente contra unei sume de cca 3 euro pe lună pe angajat.

Deşi se întreabă în fiecare zi, dacă această afacere este pe drumul cel bun, el este încrezător, îşi alege cu grijă oamenii cu care să lucreze, le oferă şansa să exploreze şi să îşi găsească singuri locul în companie. Pentru Bookster, 2014 este anul Făt Frumos.

Bogdan susţine cu tărie 3 lucruri – că drumul tău depinde mult de oamenii din jurul tău, că fără alegeri e greu să ai succes şi imposibilul nu există.

Visul lui legat de România, este ca ţara aceasta să fie pe primul loc la educaţie.

Pentru el fericirea înseamnă să oferi şi să primeşti.

Bogdan ne-a mărturisit că vede în Cros (Universitatea Alternativă) mai mult curaj şi un interes vădit pentru dezvoltarea personală.

La finalul serii am plecat cu o listă de cărţi oferite de Bogdan ca referinţă, cu  entuziasmul pentru începuturi şi cu citatul “If you don’t take a risk…you just took one.”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s