Cel mai mic sărut care s-a pomenit vreodată – Mathias Malzieu

MalzieuDupă “Mecanica inimii”, Mathias Malzieu a mai încropit o turtă dulce – se numeşte “Cel mai mic sărut pomenit vreodată”. În aceeaşi notă ludică, Malzieu scrie o altă cărticică delicioasă, cu o copertă colorată şi sugestivă.
De data aceasta se joacă cu cuvintele în jurul unui sărut, un sărut mic-mic de tot, de fapt, cel mai mic pomenit vreodată.
Un el sărută o domniţă de care prinde drag la prima vedere şi aceasta…dispare.
„Cataclism deghizat într-un sărut-miniatură. Mai puternic decât o armată de iubiri la prima vedere. Cel mai mic sărut care s-a pomenit vreodată. Ciocnire luminoasă şi apoi, mai nimic. Dispărută. Trecând dintr-o clipă în alta de la apariţie la dispariţie. Ca şi cum gura ei era un întrerupător magic care o putea face să se volatilizeze.“
Îndrumat de farmacista lui – Louisa, el apelează la Gaspard Omăt – un domn încărunţit, detectiv particular pensionar. Îi povesteşte cum a zărit-o la Theatre du Renard. “(…) am remarcat o rochie cu buline albastre, care se deschidea ca o corolă şi o floare roşie în păr. Ceva graţios, lejer şi scânteietor. O scăpărare de mister care îmi atrăsese atenţia. De fiecare dată când încercam să mă apropii, ea se îndepărta. Aveam impresia că joc dame cu un peşte sălbatic. Am încercat toate combinaţiile posibile de paşi de dans pentru a ajunge în faţa ei. Nu eram tocmai regele swingului, dar compensam prin energie. Cu cât ea se juca de-a evitatul, cu atât eu doream mai tare s-o văd de aproape, să fiu aspirat de acest curent de aer electric, care se intensifica.”
Ascultându-i povestea, Gaspard îi propune să apeleze la un soi de capcană magică.
Îi oferă cu împrumut papagalul lui atipic, ca să îl ajute să o găsească pe fată.
Protagonistul, inventator de tot felul de lucruri, înregistrează o simfonie în RE minor, ce redă fidel melodia respiraţiei astmatice a fetei.
Cu simfonia îl trimite pe papagal în lume să o găsească, dar planul nu dă rezultate. Creează apoi bomboane care au gustul şi aroma celui mai mic sărut pomenit vreodată.
Analizează textura şi “gradele de crocant’. Zămislește o “ciocolată cu lapte şi catifelată, ca amintirea limbii ei”. Pentru a obţine “vivacitatea proaspătă a buzelor ei”, alege un “miligram de ghimbir, din superstiţie erotică”. Testează bomboanele împreună cu Louisa şi Gaspard, apoi îi presară papagalului şi îl trimite la investigat.
Cei doi încep să comunice prin mesagerul înaripat.
“(…) dar, mai ales, mi-e teamă de fericire, acum. Cunosc răul pe care-l pot face. Ideea că dezamăgesc mă împiedică să trăiesc spontan o poveste. Cred că nu sunt născută să trăiesc lucruri de durată, cu excepţia invizibilităţii. Mă mulţumesc să gust câteva delicatese de iubiri homeopatice pe care mi le-am stabilit.”
“(…) – am putea totuşi să ne non-revedem măcar o dată?
– Dacă îmi promiteţi să mă non-sărutaţi, de ce nu?”
Spre final o găseşte pe fată. Aceasta poartă numele de Sobralia. O roagă să nu mai dispară şi să se sarute prin intermediul bomboanelor. Locuiesc împreună. Se plimbă pe străzi precum îndrăgostiţii. Oamenii se uită ciudat la el, căci pare că vorbeşte singur. El este frapat şi din ce în ce mai îndrăgostit de ea, de misterul dulce în care se învăluie, trăieşte lângă ea, simţind-o în casă, în aşternuturi. Pentru a o şti oriunde şi oricând, îşi leagă de gleznă un clopoţel, care îi vesteşte prezenţa ei în orice loc’şor.
“Să faci dragoste cu o fată invizibilă seamănă cu o şedinţă de spiritism erotic. La început, te prefaci a crede, ca să fie incitant, iar la sfârşit pretinzi că n-ai crezut, ca să te linisteşti. (Căci este înfricoşător de voluptos). Imiţi gesturile de dragoste, te vezi făcându-le. Descoperi bucuriile răsuflării şi ale atingerii, de parcă ai avea un nou instrument muzical viu. Nu ştii prea bine să cânţi la el, dar există farmecul noutăţii…”

Dulceaţa poveştii este presărată cu un moment nebănuit. Reapare o veche iubire a lui – bomba de dragoste – şi îi mărturiseşte că vrea să se întoarcă la el.
Cartea e prea frumoasă ca să îmi permit să redau aici finalul ei, dar mai las un citat savuros, din ultimele pagini.
“Corpul i se unduia în apă, pielea de sticlă suflată iîncepea să semene cu o epidermă adevărată. Genele se zbăteau atât de tare, că mă temeam să nu-şi ia zborul. Apoi a venit rândul pomeţilor delicaţi şi, dintr-o dată, al întregului chip. Trecusem de vârful de la montagne russe. Nu mai era nimic de escaladat. Iar acum, coborârea. Marea aventură. Să dai drumul barei de siguranţă, să întinzi braţele spre cer, să te concetrezi pentru a-ţi ţine ochii mai mult decât deschişi. Să-i închizi totuşi. Să urli fără răsuflare şi, în sfârşit, să vezi.”

Voi, cei cu capul în nori, iubitori de doze mici de melancolie şi fericire, pudrate cu mister, gustaţi cărticica…

…şi rămân cu o întrebare în urma lecturii celui mai mic sărut – dacă el sau ea ar fi invizibil, invizibilă, am aprecia mai mult pe omul de lângă noi?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s