Codul talentului – David Coyle

Niciodată nu m-am gândit dacă există un numitor comun pentru apariţia în acelaşi loc şi aceleaşi timpuri a unor mari gânditori filozofici precum Socrate şi Platon în Grecia Antică sau de ce în Florenţa au apărut în perioada Renaşterii multe genii în artele plastice precum Michelangelo şi Leonardo da Vinci, de jucătorii brazilieni de fotbal foarte buni, nici atât nu mi-am pus problema. La o primă vedere tindem să spunem că este vorba despre talent şi că aceşti oameni fac parte din nişte pepiniere de talent, însă David Coyle face studii prin toată lumea şi vine cu un alt răspuns – nu e talent, ci e mielină.

În cartea “Codul talentului” autorul decodifică acest mit al talentului înnăscut pe care îl avem (sau nu îl avem) şi aduce în discuţie o explicaţie pertinentă, cu temelii în neurologie.

Cu toţii avem în creier o substanţă care se numeşte mielină – o substanţă neurală care creşte considerabil viteza şi precizia mişcărilor şi gândurilor. Atunci când dorim să dezvoltăm o aptitudine, când exersăm la un instrument muzical de exemplu, fibrele nervoase, care poartă un impuls electric minuscul sunt înfăşurate în mielină, astfel încât semnalul să fie mai puternic şi să nu se piardă în afară – exact ca un cablu de cupru, învelit şi izolat în cauciuc sintetic. (“Mielina transformă pe tăcute căi înguste în autostrăzi largi, pe care se circulă cu viteze fulgerătoare”).

Cu cât mielina se înfăşoară în straturi mai groase, cu atât mai bine izolează şi implicit mişcările şi gândurile noastre devin mai rapide şi mai precise. Cu alte cuvinte, nu venim pe lume cu talentul doldora în buzunare, ci îl putem dezvolta noi înşine. Acum, totuşi, să nu visăm să devenim un mic Einstein, căci nu vom ajunge aşa departe (cercetătorii au descoperit la o autopsie în creierul lui Einstein o cantitate anormal de mare de mielină).

Cum să facem să învăţăm o deprindere, o aptitudine nouă?

Un prim şi important aspect este un antrenament intens. Studiile demonstrează că avem nevoie de aproximativ 10 ani (cu un cumul de 10.000 de ore) pentru a performa într-un domeniu.

Acest antrenament se traduce în 3 mari paşi :

Primul pas – segmentează.

  • absoarbe totul – absoarbe o imagine a deprinderii, până când te imaginezi făcând asta;
  • separă în segmente – părţi mici pe care să le înveţi, apoi să le legi în grupuri din ce în ce mai mari;
  • încetineşte – în timpul încetinirii procesului, îţi poţi detecta erorile şi le poţi corecta, poţi lucra cu un nivel ridicat de precizie, astfel încât să perfecţionezi.

Al doilea pas – repetă. Mielina e considerată un ţesut viu, în permanentă detectare şi reparare (“când pleci din zona antrenamentului intens, poţi la fel de bine să te laşi”).

Al treilea pas – învaţă să o simţi, să sesizezi erorile atunci când apar.

Un al doilea aspect este declanşarea, acel lucru care ne determină să ne apucăm de treabă. E ca şi cum ai spune: “vreau “X” mai târziu, aşa că în clipa asta trebuie să fac “Y” până-mi iese sufletul”. Factorii declanşatori pot fi diverşi. Unii dintre noi vedem la alţii şi ne gândim că şi noi putem face asta.

Pe de altă parte, unele studii arată că nume mari şi-au pierdut un părinte în copilărie (media de vârstă 13 ani). Printre aceştia se numără lideri politici precum Napoleon şi Hitler, oameni de ştiinţă şi artişti precum Newton, Copernic, Dostoievski, surorile Bronte, Bach, Michelangelo iar lista e lungă şi se întinde chiar şi în lumea vedetelor din ziua de azi. Studiile arată că pierderea unui părinte a declanşat un lucru: faptul că nu trăiau o stare de siguranţă. Prin urmare, apare “o trambulină cu o imensă energie compensatorie”, în perioada cea mai potrivită din viaţa omului pentru crearea de circuite noi şi durabile– adolescenţa.

Al treilea aspect ţine de măiestria în antrenament. Aici autorul prezintă cele 4 virtuţi ale celor mai eficienţi dascăli şi antrenori din lume.

  • matricea – vasta reţea de cunoştinţe pe care le deţin
  • receptivitatea
  • reflexul GPS
  • onestitatea teatrală

Din multele studii aduse în prim plan de autor, mi-a rămas în minte cel conform căruia au fost identificate 3 mari grupări de măreţie:

  • Atena: 440-380 i. Hr
  • Florenta: 1440 -1490
  • Londra: 1570-1640.

Florenţa este locul cu cele mai multe apariţii artistice, în decursul a 2 decenii. Printre aceste apariţii se numără Michelangelo şî Leonardo da Vinci.

Secretul acestei pepiniere de talente stă în organizarea sub formă de ghilde meşteşugăreşti – acestea sunt asociaţii de ţesători, aurari, pictori, și alți meseriași care se organizau pentru a regulariza concurenţa şi a controla calitatea. În termeni contemporani, autorul le numeşte “corporaţii deţinute de angajaţi”. La vârsta de 7 ani copiii (băieţii) erau trimişi ucenici în preajma meseriaşilor pe o perioadă de 5-10 ani. Aici ei învăţau prin acţiune, prin practică, încercat, greşit şi iar încercat.

Acest sistem a creat un lanţ al mentorilor şi poate fi asemănat cu networkingul social din zilele noastre:

  • Da Vinci – ucenic la Verrochio
  • Verrochio – ucenic la Donatello
  • Donatello – ucenic la Ghiberti
  • Michelangelo – ucenic la Ghirlandaio
  • Ghirlandaio – ucenic la Baldovinetti.

Cartea este destul de stufoasă la nivel de informaţii, de studii şi cercetări, însă foarte interesantă şi cu o perspectivă nouă pentru mine.

Deci, să luăm aminte: stă în noi puterea de a acorda timp şi energie, pentru a căpăta o nouă aptitudine.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s