După câți ani alegem să ieșim din labirint?

 De câteva săptămâni bâjbâi prin viața mea, scăzându-mi vitalitatea și nivelul de energie considerabil, încât mi-e greu să și vorbesc cu un ton al vocii destul de ridicat cât să mă audă omul de lângă mine. Mă sustrăgeam cu succes de la întâlnirile cu cei dragi și făceam tot ce făceam dintr-o inerție dulce-amăruie.

Așa că ce am zis eu – în amintirea acelui shut down duminical pe care mi-l ofeream odinioară pentru mine cu mine – m-am cocoțat cu greu pe o scară putrezită în “€œmansardă” și am început în mintea mea un proces de introspecție. Dar îmi dădeam seamă că era altfel introspecția de data asta. Era oarbă. Nu ducea nicăieri, ducea la energie și mai scăzută.  

De pe rafturile mele de cărți îmi făcea cu ochiul o carte zdravănă cu vreo 700 de pagini, pe care o lăsasem odată din mână. Hm, prilej bun pentru evadare. Așa a și fost – o evadare din lumea mea, într-o lume fascinantă cu personaje mitologice, cu mult mister și acțiuni alambicate. O poveste în care personajul principal – tânăr absolvent la Oxford, fuge din cotidianul londonez și de o iubire eșuată și acceptă un post de profesor de engleză pe o insulă din Grecia. Aici cunoaște un personaj cu adevărat misterios, care îl invită în fiecare final de săptămână la un adevărat spectacol fantezist. Deși nu înțelege ce se întâmplă, începe să trăiască pe repede-înainte zilele din săptămână corectând lucrări ale elevilor, ca apoi sâmbătă și duminică să trăiască ceva inexplicabil dar cu o putere enormă de atracție. Alege să trăiască parcă legat la ochi într-un ținut labirintic.

În plan paralel, în lumea reală avea să se apropie Campul – tabăra de 7 zile organizată de Universitatea Alternativă. O tabără în care fiecare zi este trăită în spiritul celor 6 valori ale universității:

Fii bun cu tine și cu ceilalți – Kindness

Colaborează autentic – Collaborating

Joacă-te ca un copil – Playing

Învață la nebunie – Learning

Prețuiește libertatea – Freedom

Îndrăznește până la capăt – Daring

Deși nu vedeam cum în al treilea an Camp-ul avea să mai zdruncine A-ha-uri majore în mine, vedeam în el o oază de liniște în minunatul ținut de munte din Moeciu de Sus și o speranță că o să mă pună pe picioare și o să mă întorc energică.

Primul moment de A-ha a fost în ziua de Kindness, când am ales să îi ascult povestea lui Vladi intitulată „Bun până la epuizare”. Vladi și-a inaugurat povestea cu o întrebare către auditori – să ne gândim când a fost ultima dată când am simțit că suntem foarte obosiți. Scurt circuit în minte și suflet și lacrimi instant pe obraji.

 În ziua de Collaborating și Playing am ales să fiu mai mult spectator – spectator al oamenilor jucăuși și al personajului derutat din cartea mea – “€œMagicianul” de John Fowles.  Ziua de learning a venit cu multă învățare la pachet, cu multe povești faine și cu un adevăr absolut: “€œMediocritatea are o forță de atracție mult mai mare decât excelența.”  

Ziua de Freedom m-a surprins chircită în propria-mi libertate.

Pe tot parcursul zilelor, nu am primit în viața mea întrebarea “€œEsti ok?” de atâtea ori, într-un timp atât de scurt. Pentru unii oameni păream absentă, pentru unii păream învăluită într-o liniște imensă, pentru alții păream arogantă. Pentru unii oameni eram…eram și atât.

În tot acest timp, în celălalt plan, personajul meu din carte era fidel labirintului.  

A-ha-ul major a venit în ziua de Daring.

Trainerii de la Vertical Adventure ne-au pregătit ca pentru încălzire, un exercițiu cu un labirint. Eram introduși într-un labirint creat din bețe înfipte în pământ și legate între ele prin funii. Legați la ochi urmăream cu mâinile firul – firul Ariadnei din mitologia greacă – și trebuia să găsim ieșirea. Nu aveam voie să vorbim. Când o găseam, ridicam în liniște o mână sus și anunțam că am găsit ieșirea. Trebuia să anunțăm hotărâți și convinși că am găsit-o, nu să anunțăm mai degrabă întrebător și nesiguri. Dacă voiam să ieșim din joc, puteam la fel să ridicăm o mână și să anunțăm în șoaptă.

Am intrat legată la ochi în labirint și am început să urmăresc firul. La scurt timp am găsit o ieșire. Dar părea prea ușor să o fi găsit așa repede. Am ridicat o mână, am anunțat în șoaptă la urechea trainerului că am găsit-o, dar mi-a zis să mai caut. Și am început să caut iar. Am început să merg mai repede, din ce în ce mai repede, să simt tot felul de texturi ale firelor, să mă întâlnesc pe drum cu oameni, a căror mâini mi-era drag să le întâlnesc și să le mângâi. Pe parcurs am mai găsit și alte ieșiri, dar trainerii ziceau în continuare să mai caut. Auzeam pe fundal râsete înnăbușite. Începea să devină inconfortabil, mă gândeam în sinea mea că unii oameni au găsit ieșirea și râd de mine cum orbecăi și eu să o găsesc. Încercam din răsputeri să îmi canalizez atenția asupra a ce făceam eu. La un moment dat am ajuns din nou la un capăt de fir și auzind același răspuns, mi-am zis că mai dau o șansă și dacă nici de data asta nu o găsesc, eu renunț.

Am primit același răspuns și am zis “stop joc, eu vreau să ies”. Am fost scoasă din joc și rugată să rămân legată la ochi până se termina jocul pentru toată lumea. Am fost așezată într-un loc în care am așteptat să treacă cele 15 minute rămase. Râsetele înfundate continuau să se audă. Probabil râdeau de mine că am ales să ies din joc și nu l-am dus până la capăt?!  

Reîntorcându-ne la cabană pentru debrief, am fost întrebați cum a fost experiența asta pentru noi, am ales să nu povestesc. Parcă simțeam o rușine că am renunțat. Era o luptă în mine. Dar era decizia mea, mă plictiseam, îmi displăcea și conștient sau inconștient, eu nu mai voiam să continui jocul.  

La întrebarea trainerului – “dacă ar fi să extrapolăm labirintul, după câți ani am alege să renunțăm?” am avut din nou un scurt circuit și lacrimi pe obraji.  

Chiar așa? După cât timp alegem să renunțăm și să ieșim din labirinturile toxice din viața noastră? După cât timp renunțăm să ne mai chinuim și să mai luăm în seamă presiunea socială, după cât timp renunțăm să ne afundăm într-o oboseală ce ne acaparează , fără să mai ascultăm ce spune unul, altul, judecăți cum că am fi lași sau delăsători? Când punem punct și schimbăm macazul, lăsând loc unui drum frumos și sănătos, trăit din suflet? 

Viață însăși e un labirint cu multe, multe ieșiri, pe care alegem sau nu să le “€œvedem”, din care alegem să ieșim mai mult sau mai puțin hotărâți atunci când ridicăm o mână.

 M-am întors din Câmp cu multe lecții de la oameni pe care îi admir enorm, oameni autentici și faini, vulnerabili și totodată puternici.

Lecția supremă rămâne aceea că ”orice sfârșit este un început”.

M-am întors dezlegată la ochi și aruncând o privire critică și fermă în labirintul meu.  

Cum îmi spunea în tabără un om care începe să îmi fie din ce în mai drag – „Ai încredere. Creează contextul, ai încredere și acționează.” 🙂

Mă întorc la Magicianul să aflu cum personajul meu a ieșit din al său labirint.

 

Reclame

5 gânduri despre „După câți ani alegem să ieșim din labirint?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s