Stări de (dez)agregare

Anesteziată într-un somn profund, sunt trezită deodată de un tropot zgomotos – pesemne că a început să plouă.  

Plouă cu grindină. Apa se învolburează și ajunge să tulbure temperaturile din jur. Acum e cald, acum e rece. Îmi trece prin fața ochilor un banc de pești portocalii. Dau din coadă speriați și se îndreaptă glonț spre un punct fix. Nu știu ce caut aici, dar cred că sunt pește.  

Ahhhhh, sunt pește? Dar eu nu știu să înot! Cum am ajuns aici? O să mă înec! De fapt nu mă înec, pentru că, uite, plutesc în deriva apei de un albastru fascinant. Încerc să strig, poate mă aude cineva și mă salvează. Deschid gura, dar nu iese niciun sunet. E clar, sunt o necuvântătoare.

Nu am pământ sub picioare. Deodată se face lumină, pesemne a ieșit soarele sus. Razele lui pătrund până în adâncurile albastre. Întrezăresc pământul – un orizont îndepărtat, împodobit cu nisip perlat și scoici, multe scoici.  

Un curent de apă mă mișcă ușurel, când în sus, când în jos, când la stânga, când la dreapta, mă plimb agale printre perdele de apă.  

Deodată apare în față un pește imens care mă lovește din plin, dar ce să vezi?! Îmi pierd echilibrul, mă dau peste cap și observ că am coadă. Cu ochii mari și gura deshisă precum peștii, mă minunez de costumația mea. Oooooooooo! Sunt toată îmbrăcată în solzi de un verde marin, puternic.

Și dețin o coadă, precum camarazii portocalii de adineauri. Și…și nu m-am înecat. Încep să dansez, să mă scald, să mă afund și să râd în sinea mea de orizonturile pline de libertate din fața mea. Ce minunăție, sunt pește!  

Deodată simt cum o mână puternică mă înșfacă de ceafă! Ce Dumnezeului se întâmplă? Au! Mă doare domnule, ce vrei să îmi faci? Ah, la dracu, stai că nu mă aude!

Mă ridică din apă și văd în fața ochilor o altă pereche de ochi. Unul căprui și unul verde. Un nas ușor acvilin și o gură cărnoasă. Se uită la mine, apoi îi alunec printre degete din nou în apă. Ah, l-am păcălit! Aaaaaau, mă doare!

Mă înșfacă din nou de ceafă și mă ridică la suprafață. Mă scutură puternic de solzi și îmi netezește rochia neagră. Rochie? Rochie neagră? Păi parcă solzi verzi, acuma..?!

Mă uit la el din cap până în picioare. Îmbrăcat cu o cămașa descheiată și pantaloni sumeticați, mă prinde puternic de mijloc și mă așează cu picioarele pe suprafața apei.  

Începe să danseze în fața mea pe suprafața apei. Cum e posibil? Apa nu e înghețată, iar el dansează cu o așa ușurință, de parcă ar fi pe patine. Apa se mișcă ușor în ritmul lui. Soarele ne privește cu razele lui călduțe. Eu mă uit la el pierdută. Nu mai înțeleg legile naturii! Deodată apar multe cupluri care dansează pe lângă noi, pare că îi deranjăm, pare că îi deranjez, ah ce caut aici, vreau să mă scald în adâncuri!

Mă trece un soi de rece din călcâie până pe şira spinării. Îmi potrivesc poalele rochiei şi păşesc tremurând de emoţie.

Nu mă cunoaşte, nu îmi cunoaşte ritmul. El cucereşte. Eu mă las cucerită. Eu mă las cucerită?

Se plimbă în jurul meu, în spatele meu. Mă smuceşte de mână. Sunt în braţele lui.

Mă roagă dintr-un gest să îi încredinţez fruntea în tâmpla lui. Eu refuz prosteşte.

Muzica începe de undeva de sub apă. Cine ştie cât va dura tanda?! O clipă, o octavă, un ceas, mai multe, sau un clipit. Dar ce contează?! El se bucură. Mă adulmecă şi mă iubeşte preţ de o tandă. Eu sunt crispată. Intru şi ies din ritm cu o stângăcie crasă. Mă uit scrutător peste umărul lui, vreau să văd paşii, vreau să văd dincolo. Ce urmează? Ce e dincolo de asta?

Mă dău bătută, cedez. Îmi descreţesc fruntea şi îmi găsesc loc în tâmpla…lui.

Închid ochii şi mă las purtată. Paşii curg în tandem cu notele muzicale subacvatice.

Nu mai sunt înarmată. Sunt acolo. Sunt acolo? Nu, nu trebuie! Nu trebuie să fiu acolo! Mi-e frică! De ce mi-e frică? Mi-e frică să nu fugă. Trebuie să fug! Dacă îmi face rău? Dacă îi fac rău? Pe fundalul ropotului de gânduri, sub picioarele noastre, apa îngheață și capătă o pojghiță din ce în ce mai mare. Tălpile ne ustură cumplit de la atâta rece. El mă privește îngrozit și întrebător. Deschidem gura, dar în zadar. Vorbim din priviri căprui și verzi și ne uităm năuciți la picioarele noastre însângerate. El cade. Pojghița cedează și dispare subit în adâncuri. Mă zbat neputincioasă să îl prind de mână. În jurul meu numai fulgi și pene negre. Sunt o pasăre?

Legile deviate ale naturii mă poartă într-o cădere liberă și mă prăbușesc pe pojghița cerului. Încerc să deschid ochii. Amorțeală.

Anesteziată într-un somn profund, sunt trezită deodată de un tropot zgomotos-pesemne că a început să plouă…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s